Ingerul mecanic( Dispozitive infernale Vol. 1)

images  
   Prezentare:

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.
Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

Parerea mea:

Acest prim volum al seriei ”Dispozitive infernale” mi-a taiat respiratia, l-am citit in format pdf,pe tableta, iar in jurul ori 03:00(noaptea), fiind pe la paginile 280, pur si simplu s-a inchis. Presupun ca, chiar l-am si visal pe Will(nu-mi aduc aminte).

Deci, sa va spun adevarul, la prima vedere cartea nu mi se paruse asa de interesanta, cum am auzit ca actiunea se petrece in Londra Victoriana, ma gandisem la niste rochii bufate, fite de om bogat si…multa plictiseala.

Dar adevarul era…cu totul altul.

Tessa Gray,o fata ce parea, obijnuita, locuia impreuna cu matusa ei in NY, pana aceasta decedase. Fratele ei, ce se afla de ceva timp in Londra, ii scrise sa merga sa il viziteze. Pana aici totul fusese chiar normal…Dar totul incepuse cu capturarea ei de Surorile intunecate…De aici autoarea incepe sa ne initieze intr-o alta lume, plina de demoni, vampiri, vrajitori, si vanatori de umbrea sau nephlimi. Ea este cu totul alta si cred ca mi-am putut da seama din clipa in care,  William Herondale, incearca sa o salveze, iar ea il ataca cu o..cana.  Este indrazneata. incapatanata, curajoasa, amuzanta si spune intotdeauna ceea ce gandeste.
William Herondale (vanator de umbre) este tipul care trebuie să existe în orice carte, mereu gata să te ia peste picior şi să-ţi întoarcă lumea cu susul în jos. Misterios şi încrezut, gata să dea o replică usuturătoate tuturor. As fi vrut sa fie mai ”descifrat”, de fiecare data cand Tessa se apropia  putin  de el,un zid o indeparta mai mult…

James Carstairs , cel mai bun prieten al lui Will, parerea mea ramanand aceea ca, cei doi sunt total opusi. Jem este calm si linistit, gata intotdeauna sa o asculte pe Tessa, pe cand Will gaseste o gluma buna despre orice…

Si bineinteles au mai existat si alte personaje:  Charlotte şi Henry Branwell, conducătorii Institutului din Londra,  Jessamine Lovelance – tipul de femeie răsfăţată, dar şi cu servitori celor din Institut: Thomas , Agatha şi Sophie.

Ce mi-a placut foarte mult este ca in final, lucrurile iau o intorsatura ciudata(prin asta prea sa spun chiar nebuna), adevaruri crunte ies la iveala,si nimeni nu le ignora, socul de a  afla cine este intradevar dusmanul are un puternic impact asupra eroinei.

Pe de alta parte finalul nu fusese cum ma asteptasem(si chiar nu ma asteptam la flori si inimioare), dar a fost destul sa ma faca sa incep sa il citesc si pe cel de al doilea. Sper ca in al doilea volum sa aflu mai multe lucruri despre Will, ma atrage prin faptul secretului sau, iar daca acum nu fusese descifrat, sper ca in urmatoarea carte va fi…

Eu zic ca, cartea chiar merita citita…

Si acum cateva replici ce mi-au placut:

“-M-ai tăiat, spuse

Avea o voce plăcută. Britanică. Foarte obişnuită. Îşi privea foarte atent mâna.

S-ar putea să fie fatal.

Tessa făcu ochii mari la el.

-Eşti Magistrul?

El îţi întoarse mâna. Îi curgea sânge, pătând podeaua.

-Vai de mine, pierdere masivă de sânge! Moartea ar putea fi iminentă.”

“Cât despre temperatura din Iad, domnişoară Gray, lasă-mă să-ţi dau un sfat. Tipul chipeş care încearcă să te salveze de la o soartă crudă nu se înşeală niciodată. Nici chiar când zice că cerul este purpuriu şi plin de arici.”

 „- Calci prea apăsat când mergi, continuă Will, ocupat să lustruiască un măr de cămaşă, şi părând în continuare să ignore faptul că Tessa se uita urât la el. Camille merge delicat. Ca un păun în pădure. Nu ca o raţă.
– Eu nu merg ca o raţă.
– Îmi plac raţele, remarcă Jem, diplomatic. Mai ales cele din Hyde Park – se uită la Will, care stătea, ca şi el,  pe marginea mesei înalte, cu picioarele atârnate. Îţi aduci aminte când ai încercat să mă convingi să hrănesc raţele sălbatice din parc cu o plăcintă cu carne de pui, ca să vezi dacă ai putea să creşti o specie de raţe canibale?
– Şi ele au mâncat-o, îşi aminti Will. Bestiuţe însetate de sânge. Să n-ai niciodată încredere într-o raţă ! 
– Dacă vrei de fapt să spui că acolo era o fată frumoasă care-ţi distrăgea atenţia, atunci cred că ţi-am priceput foarte bine punctul de vedere.”

 – Crezi că e frumoasă? îl întrebă Will, surprins – Jem îşi exprima rareori opiniile vizavi de asemenea chestiuni.
– Da, şi tu crezi la fel.
– N-am băgat de seamă, zău.
– Ba da, ai băgat de seamă, şi eu am observat că ai băgat de seamă.”
”’-Trebuie sa fie ingrozitor sa fii asa de malefica! Te temi ca o sa mergi in Iad?- se apleca spre Tessa. Cum crezi ca arata Diavolul?
Tesa lasa furculita jos.
-Ti-ar placea sa-l cunosti? As putea sa invoc pentru o intalnire in trei, daca vrei. William lasa sa-i scape un hohot de ras. Jassmine facu ochii mari.”
Cam asta ar fi prima mea recenzie..sper sa imi spuneti cum m-am descurcat:-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s